Protejează-te pe tine, pe cei dragi și întreaga comunitate
Limitarea răspândirii noului coronavirus este responsabilitatea fiecăruia dintre noi.
Folosește canalele online și plățile cu cardul
- Folosește aplicațiile Vista Internet și Mobile Banking pentru nevoile tale zilnice; astfel, eviți deplasările la bancă și nu te expui riscurilor;
- Plătește cu cardul și evită manevrarea numerarului.
Respectă măsurile luate de autorități pentru combaterea noului coronavirus
Anulează vizita în sucursală și aplică de urgență măsurile impuse de autorități (carantină sau auto-izolare) dacă:
- ai călătorit în zone cu risc(află care sunt aceste zone de pe site-ul Institutul Național de Sănătate Publică România: www.cnscbt.ro);
- ai simptome ale noului coronavirus (febră, tuse, dificultăți respiratorii, dureri musculare);
- ai intrat în contact direct cu o persoană suspectă a fi infectată.
Interacțiunea în unitățile Vista Bank
Conform legislației în vigoare pe durata stării de alertă:
- Intrarea în unitate este permisă doar dacă porți mască de protecție care să îți acopere nasul și gura, precum și dacă temperatura ta corporală măsurată la intrarea în incintă nu depășește 37,3° Celsius. Măsurarea temperaturii se va efectua prin intermediul unui termometru infraroșu non-contact.
- În unitate este permis accesul a maximum 3 clienți simultan, pentru a putea fi asigurată fiecărei persoane o suprafață minimă de 4 metri pătrați.
- Păstrează o distanță de minimum 2 metri față de orice altă persoană.
- Pentru siguranța clienților și a personalului bancar, Banca va dezinfecta periodic suprafețele expuse.
Îți mulțumim,
Echipa Vista Bank
Suspendarea la plată a ratelor, conform O.U.G 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori și a Normelor de aplicare (denumite în continuare prevederi legale aplicabile), se acordă clienților băncii, persoane fizice și persoane juridice ce au credite în derulare la data de intrării în vigoare a prevederilor legale mai sus menționate.
A. Suspendare la plată a ratelor pentru persoane fizice
B. Suspendare la plată a ratelor pentru persoane juridice
Clienții băncii persoane fizice care îndeplinesc condițiile conform prevederilor legale aplicabile, au posibilitatea de a trimite către bancă, până la data de 15 iunie 2020, solicitarea de a beneficia de suspendarea la plată a ratelor pentru o perioadă între 1 și 9 luni, fără a putea depăși 31 decembrie 2020, prin următoarele modalități:
-
e-mail: infovistabank.ro;
-
apel telefonic la +4021.222.33.10;
-
poștă, la adresa prevăzută în contractul de credit;
-
depunerea solicitării în rețeaua de unități.
Solicitarea trebuie să cuprindă declarația pe proprie răspundere a titularului creditului că i-au fost afectate direct sau indirect veniturile, conform prevederilor legale aplicabile, precum și următoarele date de identificare:
-
Nume și prenume;
-
CNP;
-
Număr de telefon;
-
Adresa de e-mail;
-
Unitatea prin care a fost contractat creditul;
-
Tip credit – garantat (cu ipotecă) / negarantat (nevoi personale);
-
Numărul de rate suspendate solicitate.
Banca va analiza solicitările primite în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă. Pentru îndeplinirea cerințelor legale, Banca prelucrează (atunci când este cazul) categorii speciale de date cu caracter personal (date privind sănătatea), conform art. 9, alin. 2, lit.g) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), respectiv: “prelucrarea este necesară din motive de interes public major”.
În perioada de amânare la plată se va calcula dobândă, iar aceasta va fi recuperată după perioada de amânare la plată astfel:
- În cazul creditelor ipotecare: prin împărțire pe maxim 60 de luni;
- În cazul celorlalte credite: prin capitalizare la soldul creditului și împărțire pe perioada rămasă de creditare.
Perioada de creditare se va extinde cu perioada de amânare la plată, cu excepția faptului că pentru persoanele fizice pentru care prelungirea maturității creditelor depășește limita de vârstă pentru acordarea creditului, creditul va fi restructurat pentru încadrarea în limita de vârstă.
Clienții băncii persoane juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația aplicabilă, au posibilitatea de a trimite către bancă, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, respectiv până la data de 15 mai 2020, solicitarea de a beneficia de suspendarea la plată a ratelor pentru o perioadă între 1 si 9 luni, fără a depăși 31 decembrie 2020, prin următoarele modalități:
-
e-mail: infovistabank.ro sau către managerul de relație;
-
apel telefonic la +4021.222.33.10;
-
poștă, la adresa prevăzuta în contractul de credit;
-
depunerea solicitării în rețeaua de unități.
Solicitarea trebuie să cuprinda și următoarele date de identificare:
-
Denumire firmă;
-
CUI;
-
Număr de telefon;
-
Adresa de e-mail;
-
Tip credit;
-
Numarul de rate suspendate solicitate.
Banca va analiza solicitările primite în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.